Pe vremuri – adica, pe vremea comunismului, cand toti romanii deja stiau ca o utopie este doar o utopie, chiar daca se numea, oficial, comunism – toti baietii, tinerii de 18-19 ani, mergeau in armata. Serviciul militar obligatoriu. Acolo aflai ca-n armata e ca-n armata, adica diferit cu totul decat in civilie.
Printre altele, leatul dinainte – „batranii”, „bastanii”, „veteranii” – il freca pe cel proaspat „incorporat” de-i sareau capacele. Il intreba un „batran” pe un „pufan”/”biban”: „Bibane, te doare-n cur de veteran?” Luat pe nepregatite, raspundeai: „Nu, to’a’su’ caporal!” „Asaaa, bibane? Nici in cur nu te doare de bietul veteran? Culcat! Drepti! Culcat! Drepti! Culcat…” Dupa ce obosea, rastindu-se la tine, lua o pauza de cinci minute, de-o tigare. Apoi, te lua din nou: „Ia zi, biba. Tot nu te doare-n cur de veteran?” „Oh, ba da, to’a’su’ caporal! Ma doare rau!” „Bibane, ce nesimtit esti! Te doare-n cur de mine? Culcat! Drepti! Culcat! Drepti! Culcat…”
Erai tavalit pana se-ndura vreunul de tine si-ti spunea raspunsul „corect”: „Ma doare-n inima si-n suflet!”
*
La Herculane, monumente, averi de sute, poate de mii de ani, de sute, poate de mii de milioane de euro sunt in paragina, sunt in ruina. Nepasarea a distrus rapid, in doar cativa ani, ce n-a reusit nici macar comunismul, in multe zeci de ani.
In Bucuresti, ca si-n alte parti, monumente istorice de valori inestimabile cad prada rapacitatii unor asa-zis „afaceristi”, ba, mai mult, si nepasarii celor pe care i-am ales – sau nu noi, cativa, dar multi dintre noi – si pe care cu totii ii platim din mult-putinul nostru.
Agricultura e la pamant, industria e pe butuci, turismul se ineaca.
Orice politician – fost, actual, sper ca nu si unul viitor – luat pe nepregatite si intrebat daca-l doare-n cur de starea asta de lucruri, va raspunde, foarte, foarte sincer: „Da!”
Sau, poate(?): „Nu!”
